RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 328. Vehicul ONU, parte dintr-un convoi umanitar, mitraliat de tiruri israeliene

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 328. Vehicul ONU, parte dintr-un convoi umanitar, mitraliat de tiruri israeliene
RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 328. Vehicul ONU, parte dintr-un convoi umanitar, mitraliat de tiruri israeliene / Sursa FOTO: Profimedia, foto caracter ilustrativ
Publicat: 29/08/2024, 10:33

Programul Alimentar Mondial (PAM) a anunţat că suspendă „până la un nou ordin” deplasările personalului său în Gaza, după ce unul dintre vehiculele sale a fost lovit de tiruri israeliene, relatează AFP.

„Acest lucru este total inacceptabil şi este cel mai recent dintr-o serie de evenimente inutile legate de securitate care au pus în pericol viaţa echipelor PAM în Gaza”, a denunţat şefa agenţiei ONU, Cindy McCain, într-un comunicat de presă.

Un vehicul ONU care făcea parte dintr-un convoi umanitar a fost lovit de tiruri israeliene, marţi, 27 august, în Gaza, nefiind înregistrate victime, a anunţat un purtător de cuvânt al ONU.

„Aseară, un vehicul umanitar al ONU clar identificat, care făcea parte dintr-un convoi coordonat complet, a fost lovit de 10 ori de tiruri israeliene”, a declarat Stéphane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului general al ONU.

El a apreciat că cei doi ocupanţi din mașină au fost salvaţi datorită faptului că vehiculul era blindat.

Abbas a părăsit Riadul de urgență

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi-a întrerupt vizita în Arabia Saudită pentru a se întoarce acasă şi „a urmări evoluţiile agresiunii israeliene în nordul Cisiordaniei”, a anunţat agenţia oficială palestiniană Wafa.

Armata israeliană a lansat în timpul nopţii o operaţiune de o amploare rară, cu raiduri aeriene şi incursiuni de convoaie blindate în mai multe oraşe şi tabere de refugiaţi în nordul Cisiordaniei, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de armata israeliană.

De asemenea, armata israeliană a anunţat că a „eliminat nouă terorişti înarmaţi”.

Doi palestinieni au fost ucişi în oraşul Jenin, patru în bombardamentul asupra unei maşini dintr-un sat apropiat şi alţi patru într-o tabără de refugiaţi din apropiere de oraşul Tubas, a declarat Ahmed Jibril, purtător de cuvânt al Semilunii Roşii palestiniene.

De la începerea războiului din Fâşia Gaza, armata israeliană a desfăşurat mai multe raiduri aeriene în tabere de refugiaţi sau oraşe de pe teritoriul palestinian, ocupat din 1967 de armata israeliană.

În ultimele săptămâni, operaţiunile israeliene în Cisiordania s-au concentrat asupra nordului teritoriului, unde grupurile armate care luptă cu Israelul sunt în mod special active.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiul unui renumit actor, închisoare pe viață pentru o crimă înfiorătoare
Simona l-a iertat, dar acum a comis-o iar. Claudiu şi-a lăsat iubita şi s-a întors...
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
Ce riscă europenii dacă trimit trupe în Ucraina. Expert român: „Biden voia să-i dea taxi...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
CIA dezvăluie cine se află în spatele atacului plănuit la concertul lui Taylor Swift, care...
Pe ce dată se întoarce canicula în România! Meteorologii Accuweather anunță temperaturi sahariene în București
O pensionară din București a sunat la 112, după ce a primit decizia de recalculare...
Copil încuiat în toaleta unui avion pentru că plângea prea tare. Bunica a vrut "să-i...
Unde sunt, de fapt, Alexandra și Luiza. Monstrul din Caracal a spus totul!
Un tânăr din Buzău a murit din cauza unor dureri de cap puternice! Diagnosticul uluitor...
Cauza morții tatălui lui Cătălin Măruță. De ce a murit Constantin Măruță, de fapt
O bancă din România vinde un Ferrari cu doar 1.100 KM la bord. Cât costă...
Când va circula metroul până la Aeroportul Otopeni? Răspunsul lui Sorin Grindeanu
COMORI arheologice de mare valoare, găsite în Norvegia! Cui au aparținut?
Coșmar pentru Halep. Nu va uita vreodată ziua aceasta. Cea mai mare nedreptate pentru România
Crima mondenă a secolului, în Spania. Condamnare pe viață
Insula Iubirii, sezonul 8. Cristina a confirmat despărțitea de Andrei. Când au divorțat și în...
Ce pot face românii în cazul pensiilor recalculate greșit. Pașii pe care trebuie să-i urmeze
VIDEO Adrian Cuculis, despre relația pe care a avut-o cu mama lui în adolescență și...
Sancho Bronchalo, fiul cunoscutului actor spaniol Rodolfo Sancho, condamnat la închisoare pe viață: "Îmi pare...
BANCUL ZILEI. Bubulina: - Iubitule, în pat tu semeni cu un telefon! Bulă: - “Vibrez”...
Cercetătorii chinezi au descoperit cum să extragă apă din regolitul selenar